Desertul are culoarea sangelui
Muntele are culoarea mortii
Apa are culoarea infinitului
Iar, campia, culoarea umbrii tale
Infinitul nu are culoare
Griul este cel ce pune
Presiune pe umerii
Vidului tai goii
Nimic mai aparte
Griul, albul, negru
Sunt reprezentantele
Mesajului satanistic
Ce impanzeste sufletele
Oamenilor far' de simt mistic.
Culorile sunt
Trimisele divinitatii
Ce ne salveaza
Din infernul tristetii.
Nimic mai alb sau negru
Totul mai ferice
Nimic mai gri
Toate mai transparii.
Am scris poezia aceasta( am vrut o poezie cva mai moderna) intr-o noapte cand am realizat ca fara culorii lumea ar fii plina de griuri, alb, negru. Culori care te-ar deprima din primele secunde ale vietii tale, care oricum este sortita intoarcerii in pantecele de netrecut ale pamantului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Defapt fara culori totul ar parea mai expresiv..probabil mai trist,dar mai expresiv totusi.Gandeste-te la o poza in culori si in paralel la una alb-negru...intr-o poza colorata esti atras de luminozitate si in general de caracterele ce dau viata imaginii...dar practic nu vezi esentialul,pe cand intr-o poza alb-negru vezi doar personajul/mediul,mesajul si in ce stare anume te transpune.Asa si cu lumea...;)
RăspundețiȘtergere